Thursday, July 26, 2012

Online


Îi plesnea capul. Nu stia ce sa mai faca sa scape de acea durere surda. 
Era extrem de cald, iti venea sa te arunci si sa ramai intr-o cada cu apa rece, dar durerea ascutita nu era din pricina caldurii, stia el. Altceva era. 
Bunica era atat de trista incat nu mai stia cum sa faca sa-i dispara acea stare. Il chemase sa ia pranzul impreuna, asa cum faceau de obicei. Ii pusese pe masa absolut totul asa cum facuse si acum doua zile, acum o saptamana, acum un an. Si mereu, de cand isi amintea. Cu acelasi ritual, cu aceeasi dragoste nemarginita fiindca bunica nu-l avea decat pe el, fiindu-i singurul nepot. Avea pentru bunica o iubire si un respect adanc. Mai ales de cand bunicul disparuse acum mai putin de doi ani si de cand dragostea bunicii se revarsase toata asupra lui, singurul barbat din familie.

Si el tocmai pe bunica o dezamagise. Atat de mare era deceptia bunicii si tristetea privirii pe care i-o adresa, incat el nu mai putea s-o priveasca in ochi, parca nu mai avea curaj. Cu doar cateva vorbe s-au dus, ca si cand n-ar fi fost, vremurile cand doar facand un apropos, spunand o replica amuzanta sau o gluma buna, o facea pe bunica sa zambeasca ori chiar sa izbucneasca in hohote de ras. Baiatul avea un umor nebun, un umor usor cinic, ironic si mai ales autoironic pe care cei din familie si toti cunoscutii i-l apreciau si el era perfect constient de asta.

De aproximativ doua saptamani incercase s-o pregateasca sufleteste pe bunica. Mai ales pe bunica pentru ca simtea instinctiv ca va fi cea careia-i va fi greu sa admita ca el ar n-ar putea face ceva asa cum trebuie. 
Si nu numai pe bunica incercase s-o pregateasca ci si pe mama. Cu maica-sa insa se intelegea dintr-o simpla privire, rar interveneau intre ei mici discutii necesare a lamuri anumite probleme. O iubea si o aprecia mult pentru intelegerea aceea profunda a faptelor si situatiilor, chiar si in cazul cand il ghicea c-a facut cate-o prostie. Intuitia grozava a mamei lui il scutea de multe explicatii, uneori dificil de oferit.

Mancase cu greu, mancarea ii statuse in gat, nu terminase ceea ce era pus in farfurie si-i ceruse scuze bunicii. Iar durerea aceea nu-l mai parasea. Astazi momentul adevarului fusese crunt. Chiar si pentru el pentru ca, desi se astepta la acest deznodamant si isi recunoscuse anticipat greselile, totusi inca sperase. Dorise sa le ofere mamei si bunicii o surpriza, pe care ambele o meritau. 

Nu putuse si se recunostea singurul raspunzator pentru nereusita. Doar nu mama si nici bunica se jucasera un an intreg jocuri pe computer si cand trebuia si cand nu trebuia. Doar nu mama si nici bunica se apucasera serios de treaba abia in ultima clipa. Nu e suficient sa fii inteligent si sa poti invata rapid. Abia azi intelesese cu adevarat.
Dupa ce, cu mari emotii, pandise afisarea, cu voce tremurata ii comunicase bunicii aducandu-i acea mare tristete.
Cu mama vorbise la telefon imediat dupa ce o anuntase "bucuria" pe bunica, dar ea, mama, ca intotdeauna, stia deja. Stia pentru ca ea insasi verificase afisarea online a rezultatelor la admitere. Admiterea la facultate...

18 comments:

  1. Asta poate fi o lectie de viata. Dar e vorba de un baiat tanar, are toata viata inainte, de acum stie ce are de facut. Si poate nu va mai repeta greselile trecutului.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Chiar azi s-a intamplat. Il cunosc, povestea e reala. Pare hotarat sa procedeze corect. E constient ca a pierdut un an din viata fiindca n-a luat in serios niste atentionari ale familiei. A tratat cu multa superficialitate totul.

      Delete
  2. Poate mai are timp pana la toamna ! Ii doresc succes !
    P.S. Ai scris cu multa sensibilitate ! Imi place.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu mai are in toamna sanse. Nu unde a incercat el. Si nu vrea altceva. Va incerca din nou anul urmator. E foarte hotarat sa nu mai piarda timpul pretios fara rost. De fapt e un copil foarte bun dar si-a supraestimat fortele.
      Multumesc mult! :)

      Delete
  3. Trebuie sa citeasca si Ionut al meu acest articol, poate isi baga mintile in cap si se apuca de invatat. Intuitia mea de mama imi spune ca altfel nu are nici o sansa anul viitor la bac.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu zic sa nu te lasi in baza lui ca sa-si bage mintile-n cap, ci sa te implici direct si sa accelerezi procesul. E foarte posibil ca asta sa duca la disensiuni (puternice) intre voi doi, insa mai tarziu iti va fi recunoscator.

      Mie si-acum imi vine sa intru in pamant de rusine cand ma gandesc ca am luat BAC-ul cu 8.77, din cauza acelui nenorocit de 5.60 de la info (o materie pe care ma credeam stapan si, in consecinta, n-am luat in serios insistentele lui taica-miu si pregatirea cu unul dintre cei mai buni profesori din oras) - diminuandu-mi astfel semnificativ media de intrare la facultate - 8.95.

      Delete
    2. Vienela, fa-i o recomandare pentru blogul meu! ;)
      Desigur, stii ca glumesc. Dar n-ar strica deloc sa-l citeasca. Mai ales ca povestea e reala. Si bac sau admitere...ambele sunt incercari dificile.

      Delete
    3. Intuneric....8,95 e totusi o medie destul de buna.
      Cum ti-a afectat media de la bacalaureat media de intrare in facultate? Nu prea sunt lamurita...

      Delete
  4. Daca e un copil bun, va invata intreit dintr-o asemenea lectie. Si, pana la urma, asta cred ca e mai important. Eu nu cred ca a pierdut un an - ba chiar, este posibil sa fi acumulat o experienta pe care nici 4-5 ani de facultate n-ar suplini-o.

    ReplyDelete
    Replies
    1. E un copil bun si foarte inteligent. Dar e problema unui an acasa care, orice s-ar zice, te decupleaza de la realitate. Iar un esec, pe multi in loc sa-i motiveze, uneori ii demobilizeaza... Stiu ca nu e cazul deocamdata, dar in timp de un an cine mai stie ce se poate intampla?

      Delete
  5. Toti facem greseli in viata la un moment dat, nu e un capat de tara, important este sa se mobilizeze si sa-si stabileasca prioritatile de acum incolo. Din greselile proprii invatam mai mult decat din vorbele altora, si, ca majoritatea copiilor, nu constientizeaza la timp ca parintii trecuti prin aceste experiente le vor doar binele :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa a facut si el, desi numai sfaturi bune a primit de mai mult timp. Acum regreta dar ce mai poate face? Decat sa se mobilizeze, cum bine spui :)

      Delete
  6. Dacă a înţeles unde a greşit, este un imens pas înainte!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, Tibi, asa se pare, ca a inteles. Lectia a fost dura.

      Delete
  7. Dacă regretă, e totul aproape okay

    ReplyDelete
    Replies
    1. Regreta cum nu credea sa regrete ceva vreodata.
      Numai sa nu-i treaca, sa uite.... :)

      Delete
  8. Uimitor cât de curgător și frumos scrii, pe zi ce trece tot mai bine, mai lin, mai atrăgător și plăcut. Nu scriu de dragul de-a înșira cuvinte într-un comentariu, ci pentru că așa este. Unii scriu pentru a înșira metafore fără sens. Alții scriu , cum e și cazul tău și a încă vreo trei prieteni din blogosferă, pentru a exprima ceva, o idee, o emoție sau o amintire. Și scrieți bine, voi, câțiva! Pe mine sigur m-ai emoționat cu această dură lecție de viață. Îmi amintesc de ziua când am observat pentru prima oară că frumoasa mea mamă a început să îmbătrânească. Era ziua când fratele meu pierduse un an de facultate din cauza neprezentări la examene (soția lui îl îndemnase...). Și atunci, mama a afișat instantaneu anii pe care-i ascunsese până atunci sub zâmbete și un strop de fard.Te felicit, draga mea Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Mirela. Cred ca intamplarile din viata de zi de zi merita aduse in atentia celorlalti. Din orice mica astfel de intamplare se poate trage o concluzie, o invatatura.
      Si ceea ce povestesti e dureros cumva. Si trist. O intamplare, care nu pare extrem de importanta, poate insemna un punct de cotitura in viata, uneori.

      Delete